Formația Zenit Sankt Petersburg, pregătită de Mircea Lucescu, a câștigat, duminică, în deplasare, împotriva echipei Rubin Kazan, cu scorul de 2-0, în etapa a 21-a a campionatului de fotbal din Rusia.
Golurile au fost marcate de Artem Dzyuba și Danny, în minutele 36, respectiv 40.
În minutul 84, mijlocașul echipei Zenit, Artur Yusupov, a fost eliminat din cauza cumulului de cartonașe galbene.
În urma acestui rezultat, Zenit acumulează 42 de puncte și revine pe locul al doilea. ȚSKA Moscova se află pe poziția a treia, cu 39 de puncte, iar lider este în continuare Spartak Moscova, cu 45 de puncte, însă formațiile amintite nu și-au jucat deocamdată meciurile de etapă. Rubin Kazan ocupă locul 10, cu 27 de puncte.
Pentru echipa antrenată de Mircea Lucescu urmează partida cu Anji Mahacikala, programată sâmbătă, 8 aprilie, pe teren propriu, în timp ce Rubin Kazan evoluează în runda a 22-a, două zile mai târziu, pe terenul formației Tom Tomsk.â
articol scris de Denis Șchiopu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER